Servicii online

Primul program de intervenţii psihologice online (la distanţă, proces care nu implică interacţiunea faţă în faţă) din România a fost iniţiat de membrii acestei echipe în anul 2000, în colaborare cu Compania „Arxia” (coordonatorul programului: Prof. univ. dr. Daniel David). Programul a fost suspendat pentru o perioadă în anul 2001, fiind reluat în prezent în cadrul Clinicii PsyTech.

Bazându-se pe această experienţă, Clinica PsyTech oferă în prezent următoarele servicii psihologice online (prin internet în timp real, la telefon, prin email etc.):

  1. Psihoadiagnostic şi evaluare clinică (tip screening);

  2. Terapie autoadministrată (“self-help“) pentrul tulburări psihice uşoare şi/sau în scop educaţional şi de promovare a sănătăţii;

  3. Prescripţii cognitiv-comportamentale (incluzând terapia autoadministrată), parte a tratamentului clasic;

  4. Şedinţe de consiliere şi psihoterapie, în combinaţie cu tratamentul clasic.

MODUL DE DERULARE: Nu oferim online servicii psihologice complete (exceptând situaţiile descrise la punctele 1 şi 2 de mai sus), studiile de specialitate arătând că ele nu sunt eficiente pentru probleme clinice, fără a fi încadrate într-un serviciu clasic, în care relaţia psihoterapeutică directă este fundamentală. Aşadar, după Programare, terapeutul va decide împreună cu clientul său (în funcţie de accesul clientului la tehnologia online şi/sau de problemele clinice şi scopurile acestuia) ce parte a intervenţiei psihologie va fi derulată online (ex. anumite prescripţii cognitiv-comportamentale ca teme/exerciţii pentru acasă). Deobicei, dacă clientul are acces la tehnologie (ex. internet), psihodiagnosticul de tip screening poate fi făcut online, înainte de întâlnirea faţă în faţă cu psihoterapeutul, astfel încât psihoterapeutul să aibă informaţii preliminare despre client şi starea sa psihologică. Putem oferi servici complete online numai cu scop educaţional (ex. promovare a sănătăţii; psihoeducaţie), pentru screening psihologic şi/sau pentru probleme emoţionale subclinice (ex. stări uşoare/moderate de anxietate şi/sau depresie).